Bolile şi sănătatea crapilor koi japonezi

boli pesti crapi koi japonezi

Paraziți | Bacterii | Micoze | Virusuri | Substanțe Toxice | Simptome Generale și Tratamente

Este aproape imposibil ca în acest hobby să nu te confrunți la un moment dat cu probleme de sănătate în rândul crapilor japonezi. Este indicată o abordare preventivă în detrimentul uneia de natură corectivă. Momentul identificării problemei de sănătate de către un pasionat, de cele mai multe ori nu este același cu momentul declanșării problemei iar timpul este esențial în ceea ce privește intervenția. Intervenția implică identificarea exactă a cauzei (diagnosticarea) urmată de alegerea și administrarea tratamentului adecvat. De cele mai multe ori, la momentul în care se începe intervenția, peștele este deja prea slăbit și tratamentul poate să nu mai ajute.

Există factori care favorizează apariția problemelor de sănătate, principalii fiind:

  • Stresul de orice fel, mai ales cel toxic, cauzat de proasta calitate a apei.
  • Hrănirea inadecvată care slăbește organismul și implicit sistemul imunitar.
  • Prezența în exces a agenților patogeni.

Cei mai periculoși factori sunt cei combinați, spre exemplu când agenții patogeni atacă pe un fundal de proastă calitate a apei sau a unei hrăniri deficitare.

Prevenirea problemelor de sănătate implică respectarea unor măsuri de bază:

  • Menținerea apei în parametri optimi.
  • Dezinfecția regulată a iazului.
  • Controlul densității peștilor prin corelarea densității cu sistemul de filtrare existent.
  • Aplicarea carantinei la orice introducere de pești sau plante din exterior în iaz.
  • Utilizarea unui tip de hrană adecvată.
  • Existența măsurilor de control împotriva contaminării (dezinfecția echipamentelor, controlul accesului animalelor purtătoare de agenți patogeni, etc.).

Problemele de sănătate sunt cauzate de paraziți, bacterii, ciuperci, virusuri sau diverse substanțe toxice. Le prezint pe rând în continuare.

Paraziții

Paraziții sunt de două feluri: unicelulari și multicelulari. Toți paraziții au nevoie de o gazdă din care sau cu ajutorul căreia se hrănesc. Paraziții pot trăi pe exteriorul peștelui sau în interiorul său. Un număr redus de paraziți care trăiesc în sau pe crapii japonezi este considerat normal, atât timp cât relația dintre paraziți și gazdă este una de echilibru. în situații de stres, acest echilibru se poate rupe iar gazda poate cădea victimă paraziților. Pentru a acționa împotriva paraziților trebuie înțeles modul lor de viață și mai ales de reproducere. Unii paraziți se înmulțesc direct pe gazdă, în timp ce alții părăsesc gazda pentru a depune ouă pe fundul iazului, după eclozare puii urmând să-și caute o gazdă. De obicei, dacă nu găsesc o gazdă în 1-3 zile, paraziții mor prin înfometare. Un factor agravant îl reprezintă supra-aglomerarea peștilor într-un iaz deoarece șansele ca paraziții să găsească o gazdă sunt mai mari într-o densitate mare de pești.
Cele mai bune măsuri sunt cele de prevenție prin menținerea unui mediu curat, o stare de sănătate bună a peștilor, un sistem imunitar puternic, folosirea unei hrane de bună calitate pentru a se reface țesuturile afectate, reducerea numărului de paraziți existenți și luarea măsurilor de precauție pentru a nu introduce paraziți în iaz din alte surse (alți pești, plante, pietre, etc.), prin aplicarea tratamentelor profilactice și a carantinei. Broaștele, șerpii de apă, melcii sau păsările pot fi purtători ai paraziților, așa că, dacă există prin apropiere vreun iaz sălbatic, paraziții pot migra relativ ușor cu acești purtători. Reducerea numărului de paraziți se poate face prin schimbul parțial de apă (se pot elimina ouă sau paraziți fără gazdă) sau prin aplicarea tratamentelor chimice. Orice tratament chimic (de obicei otrăvuri, insecticide extrem de toxice) trebuie aplicat în funcție de tipul parazitului și mai ales de ciclul de reproducere pentru a lua în calcul atât formele adulte cât și ouăle sau larvele (în cazul celor ovipari - care se înmulțesc prin ouă).
Printre simptomele generale în cazul infestării cu paraziți se regăsesc flashurile (întoarcerea bruscă în apă cu expunerea părții inferioare a corpului), frecarea de pereții iazului, letargia, slăbirea, refuzul hranei, dificultăți respiratorii. Acestea pot fi semne de iritare din cauza atacului excesiv al paraziților. Deseori zonele iritate prezintă inițial exces de mucus ca răspuns al sistemului imunitar al peștelui, urmând ca, după un timp, producerea mucusului să înceteze ca urmare a extenuării glandelor producătoare de mucus, zona prezentând un aspect uscat la atingere. Dacă zona afectată prezintă rană, atunci peștele este expus atacului bacteriilor oportuniste sau al ciupercilor, apărând complicațiile. De fapt, principalul risc asupra peștilor pe care îl provoacă parazitul îl reprezintă abilitatea de a răni corpul peștelui, lăsând practic calea deschisă bacteriilor, ciupercilor sau virusurilor ca probleme secundare la care, peștele deja slăbit, uneori nu mai face față și moare. Totodată, schimbând gazdele după ce se hrănește cu țesutul lor, paraziții pot transmite bolile de la un pește bolnav la altul sănătos. Zonele preferate de paraziți sunt baza înotătoarelor și branhiile. Deși paraziții trăiesc pe sau în pește, nu toți se hrănesc din corpul peștelui, existând paraziți care doar stau fixați pe corpul peștelui, hrănindu-se cu substanțe organice din apă, prin filtrarea apei. Aceștia doar irită peștele, fapt ce poate fi agravat de încărcătura organică din apă care poate conduce la înmulțirea excesivă a paraziților.

Tratamentele sunt majoritatea chimice, se administrează în apă și diferă în funcție de parazit, fără să existe un glonț magic eficient împotriva tuturor paraziților. Paraziții externi se identifică luând o mostră de mucus prin răzuire de pe corp și analizând-o cu un microscop mărind mostra de până la 300 ori (x300):

  • Se trage lama microscopului pe corp în sensul creșterii solzilor pentru a colecta mucus.
  • Zonele de colectare sunt cele cu o tentă roșiatică, sau unde mucusul prezintă un aspect gri-opac.
  • Peste mostră se adaugă o picătură de apă, apoi se montează o lamelă de acoperire.
  • Se începe cu urmărirea la microscop, utilizând un factor de mărire mic (x10) pentru a se identifica mișcările eventualilor paraziți.
  • Odată identificate zonele cu mișcare ale paraziților, se vor utiliza factori de mărire din ce în ce mai mari pentru a se putea identifica exact parazitul în cauză.

Dacă se analizează un pește mort pentru a identifica paraziții, țineți cont că este foarte posibil să nu mai găsiți mare lucru deoarece anumiți paraziți părăsesc repede un pește mort în căutarea unei alte gazde vii. Paraziții interni sunt mult mai greu de identificat deoarece pot fi aproape oriunde, atât în branhii, intestin, faringe, chiar și în sânge. Operațiunea de identificare a paraziților de orice tip ar trebui lăsată în seama personalului specializat deoarece chiar și cu un microscop este foarte ușor să greșești și de aici până la aplicarea tratamentul greșit este doar un pas. Odată aplicat un tratament chimic pentru paraziți (otravă) nu se recomandă aplicarea unui alt chimical peste cel anterior deoarece pot reacționa având efecte devastatoare pentru pești.

Lernaea (viermele ancoră)

paraziti crapi koi japonezi

Acest parazit se înfinge cu capul în țesutul peștelui ca o ancoră, deseori străpunge solzii pentru a ajunge la țesut, are o parte vizibilă în exteriorul peștelui, asemănându-se cu un mic os ce parcă iese afară din pește. Rana creată peștelui prezintă inflamație severă. Doar femelele se fixează în corpul peștelui de care rămân atașate până mor. Fecundarea femelelor are loc pe corpul peștelui iar masculii mor imediat după fecundare. Ouăle sunt eliberate în apă unde are loc eclozarea și dezvoltarea puilor care vor începe să caute gazde și să se înmulțească. Se hrănesc cu țesutul peștelui. Acești paraziți se înlătură cu penseta iar pe rana lăsată în urma lor se va aplica un dezinfectant local. Nu este activ sub 15C și poate ajunge până la 2 cm lungime.

Argulus (păduche)

paraziti crapi koi japonezi

Păduchele este un parazit foarte greu de eradicat, fiind rezistent la majoritatea chimicalelor în doze mici. Pentru a-l combate se folosesc organofosfați în doze aproape de dozele letale pentru pești. Tolerează foarte bine sarea însă moare în 24 ore dacă nu stă în mediul acvatic, motiv pentru care uscarea iazului este de multe ori o soluție. Spre deosebire de viermele ancoră, paduchele nu stă fixat pe pește ci se mișcă pe corpul acestuia. Pentru a depune ouăle, parazitul va părăsi gazda iar după depunere va căuta o altă gazdă. Ouăle depuse pe pereții iazului sau pe plante eclozează într-un interval de 40-100 de zile în funcție de temperatura apei. La temperaturi de sub 8C hibernează pe corpul peștelui iar după 16C începe să depună ouă. Este ușor observabil cu ochiul liber sub forma unei pete negre mișcătoare pe pește, cu dimensiuni între 5-10mm. Se hrănește cu sângele peștelui în care injectează un anticoagulant pentru a ușura procesul de hrănire și pentru a preveni închiderea rănii. Pe lângă riscul de infecții bacteriene prin rănile produse de parazit, acesta provoacă anemia gravă a peștelui prin consumul excesiv al sângelui acestuia.

Gyrodactylus (vierme care parazitează suprafața corpului)

paraziti crapi koi japonezi

Este un parazit vivipar (naște pui vii), hermafrodit (deține ambele sexe), ai cărui pui la naștere sunt perfect dezvoltați, aceștia purtând deja în ei următoarea generație de pui (vizibili în uter încă de la naștere).

Dactylogyrus (vierme al branhiilor)

paraziti crapi koi japonezi viermi

Gyrodactylus și Dactylogyrus fac parte din clasa Trematode, aceștia se aseamănă ca formă, însă Dactylogyrus este ovipar (se înmulțește prin ouă) și parazitează branhiile peștelui pe care le distruge, motiv pentru care este mult mai periculos ca Gyrodactylus deoarece branhiile au un rol critic în menținerea vieții crapilor japonezi. O altă diferență vizibilă la miscroscop este prezența celor patru ochi în partea superioară a corpului în cazul Dactylogyrus.

paraziti crapi koi japonezi

Ambele specii măsoară între 0.3-2 mm lungime. Ca și semne ale infestării cu acești paraziți, se remarcă mucusul abundent pe zona infestată (care capătă o culoare gri), letargia peștilor și frecarea de obiectele din iaz în încercarea disperată a peștilor de a scăpa de paraziții care le provoacă iritații și disconfort.

Grișul (Ichthyophthirius multifiliis sau Ich)

paraziti crapi koi japonezi

Așa cum sugerează și numele, se remarcă prin prezența punctelor albe (noduli de 0.5-1mm diametru) pe corpul peștelui, ca și cum peștele ar fi presărat cu sare sau cu griș. Parazitul măsoară 1 mm la maturitate. Alte simptome sunt letargia, staționarea în apă deseori cu capul în jos și înotătoarele pectorale lipite de corp în timp ce înoată. Este probabil cel mai periculos parazit care poate afecta crapii japonezi din cauza faptului că infectează aproape toți peștii din iaz foarte repede fiind foarte greu de combătut din cauza ciclului de viață complex pe care îl are. Tratamentele chimice nu-l afectează când se află în stadiul de hrănire, localizat pe corpul peștelui. Pentru a se reproduce, parazitul părăsește gazda, se așează pe fundul iazului unde se tranformă într-un chist. Ulterior, din chist sunt eliberați aproximativ 2 000 de pui (tomite) care încep să caute gazde. Stările în care parazitul este vulnerabil pentru a putea fi combătut sunt chistul sau tomitele.
De obicei este adus în iaz prin intermediul peștilor infestați, introduși în iaz fără carantină în prealabil. Tratamentul este chimic (detalii în capitolul Simptome generale și tratamente) și dependent de temperatura apei, necesitând trei doze de rapel la un interval de timp ce diferă în funcție de temperatura apei. De exemplu, la temperatura apei între 10C-16C dozele de rapel se aplică la interval de șase zile, iar la temperaturi de peste 16C sunt necesare patru zile între aplicări. De remarcat faptul că tomitele sunt omorâte prin expunerea la radiația dintr-o lampă UV (se subînțelege a fi o lampă de bună calitate).

Chilodonella

paraziti crapi koi japonezi

La microscop are o formă de inimă plină cu bule de aer. Se dezvoltă bine la temperaturi scăzute (10C-12C). Acest parazit se înmulțeste prin diviziune celulară, fără a implica nașterea puilor vii sau depunerea de ouă. Acest timp de înmulțire (diviziune celulară) face posibilă eradicarea paraziților dintr-un singur tratament deoarece nu există ouă sau alte stadii intermediare imune la tratament. Fără o analiză la microscop, este ușor de confundat cu ciupercile sau cu efectul unui șoc de pH (efect lăptos pe corpul peștelui produs de schimbarea rapidă a pH-ului).

Trichodina

paraziti crapi koi japonezi

Trichodina este un alt parazit care se înmultește prin diviziune celulară. Este activ începând cu temperatura de 8C a apei și este des întâlnit în apele murdare care prezintă depuneri de detritus (mâl compus din substanțe organice dezintegrate). Se mai numește și "pălăria mexicană" sau "OZN" datorită formei sale bizare.

Ergasilus (viermele branhiilor)

paraziti crapi koi japonezi

Ergasilus parazitează atât branhiile cât și cavitatea bucală. Se remarcă având un singur ochi în centrul capului. Deseori este adus în iaz prin intermediul plantelor infestate.

Bacteriile

bacterii crapi koi japonezi

Bacteriile reprezintă cele mai multe și mai răspândite forme de viață de pe planeta noastră și se găsesc în toate mediile posibile. Din perspectiva crapilor japonezi există bacterii bune și rele. Cele rele pot provoca boli iar cele bune nu doar că sunt benefice, sunt chiar esențiale vieții. Fără bacterii, digestia nu ar avea loc, plantele și organismele moarte nu ar mai fi descompuse, ciclul nitrogenului nu ar mai funcționa, etc. Practic, orice ecosistem, oricât de mare sau mic ar fi, se bazează într-un fel sau altul pe activitatea bacteriilor.
Ca și paraziții, prezența bacteriilor pe sau în crapii japonezi este un lucru natural fără a le crea probleme atât timp cât situatia este în echilibru și peștii o tolerează. Bacteriile au o pondere mare în problemele de sănătate ale crapilor japonezi, acționând atât ca o cauza principală, cât mai ales secundară (de exemplu în urma rănilor provocate de un parazit). Bacteriile sunt organisme unicelulare și se înmulțesc prin diviziune celulară, ceea ce înseamnă că odată eradicate dintr-un iaz, acestea pot reapărea doar reintroduse din exterior. Un aspect important este acela că bacteriile trăiesc de cele mai multe ori în colonii, de aceea evoluția unui atac al acestora este rapidă.
Crapii japonezi au o rezistență dobândită la bacterii, însă această rezistență poate scădea sub influența anumitor factori de stres. De fapt, în orice apă găsim foarte multe bacterii, atât bune cât și rele, care, la fel ca în cazul paraziților, trăiesc de obicei în armonie și echilibru cu peștii. O apă lipsită de bacterii nu poate susține viața acvatică.

În cazul în care bacteriile devin o problemă, sunt trei măsuri de bază care se aplică imediat:

  • Reducerea factorilor de stres.
  • Reducerea încărcăturii bacteriologice din iaz prin schimbarea de apă și înlăturarea peștilor infectați.
  • Identificarea bacteriei care a produs problema pentru a se stabili tratamentul adecvat. Procesul de identificare se poate face 100% cu succes doar prin prelevarea unor mostre și efectuarea unui examen bacteriologic de către personal calificat. Uneori, odată cu acumularea experienței, se pot identifica particularități în simptomele asociate anumitor infecții bacteriene, care pot conduce un ochi experimentat la identificarea bacteriei fără un examen bacteriologic.

Bacteriile se împart în două grupuri mari: Gram pozitive și Gram negative, după numele celui care a descoperit tehnica de diferențiere prin colorație, bacteriologul danez Hans Christian Gram, în anul 1884.

bacterii infectii crapi koi japonezi
Bacteriile Gram pozitive prezintă culoarea mov iar cele Gram negative roșu

Examenul bacteriologic este un proces efectuat în laborator prin cultivarea coloniilor de bacterii și identificarea lor microscopică. Tratamentul infecțiilor bacteriene implică de obicei administrarea de antibiotice, fiecare bacterie având o rezistență la anumite grupe de antibiotice și fiind sensibilă la altele. Este absolut obligatorie identificarea bacteriei care a cauzat problema deoarece, fără să cunoaștem inamicul, nu știm cu ce arme să luptăm împotriva lui.
Ca simptome ale problemelor cauzate de bacterii le găsim pe cele generale (letargia, refuzul hranei) precum și unele particulare cum ar fi petele roșii sau ulcerațiile pe diverse zone ale corpului cauzate de infecția bacteriană. Infecțiile sunt de două tipuri: externe (pe corp) și interne (în corp).

bacterii crapi koi japonezi
Infecție externă incipientă fără ulceratie

bacterii crapi koi japonezi
Infecție bacteriană externă cu ulcerație

bacterii crapi koi japonezi
Infecție bacteriană internă

Dacă infecția bacteriană se dezvoltă în interiorul peștelui, este nevoie de antibiotic, cel mai probabil injectabil. Bacteriile din grupul Aeromonas sunt foarte cunoscute multor pasionați de crapi japonezi, mai ales prin ulcerațiile pe care le provoacă peștilor. Bacteria trebuie să se hrănească pentru a trăi și face acest lucru producând enzime care dizolvă nutrienții într-o formă pe care bacteria o poate absorbi direct. Aceste enzime distrug de fapt țesuturile peștelui. Pielea și solzii peștilor sunt acoperiți de un strat de mucus și au rolul de primă linie de apărare împotriva agenților patogeni din apă. Dacă infecția este de suprafață și nu a străpuns derma (infecție fără ulcerație), atunci rana se curăță și se dezinfectează local. Dacă însă infecția a străpuns armura corpului și a pătruns în organism, atunci antibioticul este singura șansă (mică și aceasta) deoarece odată ajunsă în corp bacteria atacă organele interne sau sângele (provoacă septicemie) plus că "spărtura" din corp influențează direct osmoreglarea, forțând rinichiul la maximum până la epuizare (rinichiul acționează ca o pompa de apă într-o barcă spartă, eliminând apa care pătrunde în încercarea de a o menține plutind). Când rinichiul cedează, peștele se umflă iar solzii prezintă un aspect de con de brad. Acest simptom este de obicei asociat unei infecții a rinichiului ce se numește Dropsy, foarte greu de vindecat. în cazul Dropsy, se administrează antibiotic injectabil. Șansele de vindecare sunt bune dacă se intervine în stadiul incipient, însă de cele mai multe ori boala recidivează după 1-2 ani iar peștele nu mai răspunde tratamentului cu antibiotic, bacteria dezvoltând imunitate.
Anumite bacterii se dezvoltă bine în mediile cu o igienă precară a apei, cum ar fi încărcătura mare de substanțe organice din apă. Un exemplu este grupul de bacterii Myxobacteria ce provoacă infecții severe ale branhiilor. Semnele pot fi semideschiderea operculilor, evidențiindu-se un mucus excesiv pe branhii. Pe branhii apar pete de culoare alb-gri. Din acest grup face parte o bacterie întâlnită de pasionații mai experimentați care înmulțesc crapii japonezi și îngrijesc controlat puii acestora. Această bacterie se numește Myxospridea și afectează puii în primele săptămâni de viață evidențiindu-se prin umflarea branhiilor și deschiderea operculilor, capul prezentând un aspect de dimensiune foarte mare comparativ cu restul corpului. Peștii care supraviețuiesc rămân cu deformități pe viață la nivelul operculilor (eu le spun urechi de elefant). Nu există tratament eficient, însă buna calitate a apei scade mult incidența bolii.
Deși majoritatea bacteriilor se dezvoltă bine la temperaturi mari, între 25C-35C , există și excepții cum ar fi Cytophaga psychrophila (putregaiul înotătoarelor) care este activă la temperaturi între 4C-10C. Intervalul de temperatură în care trăiesc bacteriile este vast. Există bacterii care trăiesc în apă fiartă după cum există și bacterii pe care le găsim în congelator.
Nu vă grăbiți niciodată să administrați antibiotice dacă nu sunteți siguri că sunt absolut necesare. în mod normal nici nu ar trebui să se poată procura antibiotice fără prescripție medicală... Sistemul imunitar luptă natural cu infecțiile, fapt observat prin inflamația roșiatică ce apare în zona afectată, acest aspect fiind generat de răspunsul organismului la problema aparută. Antibioticele se pot administra și în apă sau în hrană însă efectele sunt mult diminuate față de varianta injectabilă, fiind și cea mai dificil de pus în practică. Mare atenție la faptul că anumite antibiotice administrate în apă devin toxice pentru pești în anumite condiții (de exemplu, în prezența luminii) sau au efectul mult diminuat (de exemplu, în cazul apei dure), caz în care se obține rezistență în rândul bacteriilor. Când este administrat în hrană, o parte din antibiotic ajunge în apă prin difuzie. Antibioticul injectabil se administrează (cu mare grijă) intramuscular, intraperitoneal sau intravenos.

injectie crapi koi japonezi
Exemplu injecție administrată intramuscular

Antibioticul este orientat împotriva unui anumit tip de bacterii, nefiind unul universal. Sunt antibiotice cu un spectru mai larg, altele cu un spectru redus, însă mult mai eficiente. O doză mai mică decât este necesară nu va avea efect iar una mai mare poate ucide peștele. Doza se calculează în funcție de greutatea peștelui bolnav. Folosirea antibioticelor "după ureche" nu va face decât să creeze rezistență în rândul bacteriilor făcând inutilă utilizarea antibioticului pe viitor atunci când este necesar. Nu uitați că funcționarea filtrului biologic se bazează pe bacteriile Nitrosomonas și Nitrobacter. Un antibiotic incompatibil cu ele le elimină cu ușurință, dacă este administrat în apă.

Micozele

Micozele sunt infecții provocate de ciuperci microscopice care cresc și se hrănesc cu materie organică moartă, însă, în anumite circumstanțe, unele dintre acestea pot folosi și țesuturile vii ca sursă de hrană. Ciupercile folosesc enzime pentru a transforma hrana în formă lichidă. Nutrienții lichizi sunt apoi absorbiți în ciupercă și folosiți pentru a furniza energie. Ciupercile se înmulțesc producând spori care reprezintă și modalitatea de transmitere.
Problemele în iaz apar acolo unde igiena precară a apei permite dezvoltarea lor, de exemplu acolo unde se remarcă prezența în exces a resturilor organice și un nivel scăzut de oxigen dizolvat. Micozele nu apar niciodată ca infecție principală. Pot crea probleme foarte grave din cauza faptului că numărul acestora crește extrem de rapid ajungând să infecteze mare parte a peștilor indiferent de starea lor de sănătate într-un timp record. în momentul identificării unei infecții micotice, orice pește purtător, viu sau mort, trebuie înlăturat imediat din iaz.

Saprolegnia

infectie bacteriana crapi koi japonezi bacterii crapi koi japonezi infectii
Infecție bacteriană principală urmată de Saprolegnia ca infecție secundară

Saprolegnia este cea mai des întâlnită ciupercă prin iazurile cu crapi japonezi, atacând atât peștii cât și icrele acestora. Acționând secundar, Saprolegnia apare de obicei la peștii care deja prezintă leziuni pe corp și se remarcă prin aspectul de vată (sau puf ) pe corpul peștilor. Se înmulțește prin spori mobili (zoospori) care se atașează de zonele rănite ale peștilor, germinează și cresc acoperind întreaga zonă, după care se extinde și pe zonele sănătoase adiacente. Zoosporii sunt introduși în iaz prin purtători (alți pești, amfibieni, păsări, etc.) sau chiar prin intermediul vântului. Este o ciupercă activă în intervalul 0C-35C.
Saprolegnia afectează osmoreglarea iar atunci când acoperă branhiile, moartea survine rapid prin sufocare. Peștele mort devine apoi o zonă rapidă de înmulțire pentru Saprolegnia. Dacă mai mulți pești prezintă brusc și simultan Saprolegnia, sunt două posibile cauze: în iaz paraziții sunt scăpați de sub control, aceștia cauzând leziuni peștilor și permițând ciupercii să atace, sau ceva afectează stratul de protecție al mucusului lăsând peștii vulnerabili (cum ar fi un șoc în chimia apei, chiar o problemă de adaptare când peștii sunt aduși recent din alt mediu cu chimia apei complet diferită).

Dermocystidium

ciuperci paraziti crapi koi japonezi
Dermocystidium chist

Dermocystidium este un organism situat undeva între ciupercă și parazit ce se poate confunda ușor cu virusul POX, prezentând chisturi de până la 1 cm lungime, în formă ovală sau circulară, ce apare pe corp în zonele fără solzi, în special pe operculi. Fiecare chist conține mii de spori. Spre deosebire de POX, centrul chistului este galben, prezentând o adâncitură asemănătoare unui crater iar pe circumferință prezintă o roșeață. Este necesară înlăturarea chirurgicală a chisturilor.

sanatate boli crapi koi japonezi
Dermocystidium spori

Virusurile

Spre deosebire de bacterii care sunt organisme vii, unicelulare, capabile să se reproducă, virusurile nu sunt organisme vii. Un virus este un material genetic (ADN) învelit într-un strat de proteină. Diferențele dintre bacterii și virusuri există și la modul în care acționează. Bacteriile rele fie distrug țesuturi, fie produc toxine care ucid celulele, fie se înmulțesc excesiv și destabilizează un întreg organism. Virusurile intră în celulă, o infectează cu ADN-ul virusului, apoi o reprogramează pentru a se replica în interiorul acesteia. Fiecare înmulțire a unei celule afectate de virus va face ca celulele nou-născute să fie purtătoare ale virusului. Celula afectată va deveni o fabrică ce va produce replici ale virusului. La un moment dat celula afectată explodează, eliberând virusurile din interior care vor infecta alte celule. Dacă un antibiotic ajută în lupta împotriva bacteriilor pentru că ucide bacteriile selectiv, antibioticul nu are niciun efect în cazul virusurilor, ele nefiind vii. Pentru majoritatea virusurilor, tratamentele doar ameliorează simptomele, sistemul imunitar fiind cel care luptă împotriva acestora. Virusurile stau la baza infecțiilor virale care pot crea probleme grave crapilor japonezi.

POX (Variola crapului)

virus crapi koi japonezi

virus crapi koi japonezi

Acest virus afectează crapii la exterior, find vizibil sub forma unor picături de ceară pe corpul peștelui. Apare, de obicei, când apa are temperaturi mici. Uneori, leziunile dispar odată cu creșterea temperaturii, însă de cele mai multe ori ele rămân pentru totdeauna pe corpul peștelui fără a amenința viața acestuia, având doar un efect inestetic. Aceste excrescențe se pot înlătura doar chirurgical, însă riscul de a răspândi virusul este mare.

SVC (Viremia de primăvară a crapului)

viremie crapi

viremie crapi

SVC este destul de rar întâlnită în iazurile ornamentale. Așa cum reiese din nume, apare primăvara și acționează când temperatura apei este în creștere în intervalul 10C-17C, mai ales după o iarnă foarte grea într-o populație supra-aglomerată de pești. Este o boală produsă de virusul Rhabdovirus în asociere cu bacteria Pseudomonas punctata și atacă în principal vezica înotătoare.
Ca simptome, se remarcă asemănări cu Dropsy (infecție bacteriană a rinichilor cauzată tot de bacteria Pseudomonas punctata!) prezentând înotul nefiresc la suprafața apei cu pierderea echilibrului, umflarea abdomenului din cauza lichidului acumulat în corp, exoftalmie (proeminența anormală a ochilor în raport cu orbita), hemoragii sau inflamații externe (pete roșii), hemoragii la nivelul organelor interne (vezică înotătoare, rinichi, ficat, splină), ridicarea solzilor prin efectul de con de brad, proeminența anusului în exterior.
Nu există tratament foarte eficient împotriva SVC. Anumiți dezinfectanți acvatici pot preveni răspândirea virusului, în timp ce tratamentul cu antibiotice ajută pe componenta infecțioasă a bacteriei. Peștii care supraviețuiesc dezvoltă imunitate, însă pot deveni purtători ai virusului. Este o boală care trebuie declarată la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară (are caracter notificabil).

CEV (Virusul edemic al crapului)

virus crapi koi japonezi

virus crapi koi japonezi

virus crapi koi japonezi
enoftalmie

Este un virus relativ nou apărut în Europa (2009) după ce a fost semnalat prima dată în Japonia în 1970. Acest virus stă la baza bolii somnului la crap, boală care apare toamna și primăvara, temperaturile la care își face simțită prezența fiind situate în intervalul 15C-23C. Peștii sunt letargici, răspund greu la stimuli fiind mai mult inactivi, cu un comportament somnolent (de unde și numele de boala somnului) stând pe fundul bazinului aproape inerți, pe o parte. Prezintă dificultăți în respirație, exces de mucus, ochii înfundați în orbite (enoftalmie) și edem sub piele (acumulare de lichid). Spre deosebire de SVC care atacă vezica înotătoare, CEV atacă branhiile. Filamentele branhiilor sunt arse, necrozate, prezintă edem, creștere în dimensiuni și îngroșare. Nu se cunoaște un tratament iar mortalitatea este între 80-100% și survine în 2-3 zile de la apariția letargiei.

KHV (Koi herpesvirus)

KHV este probabil cel mai de temut și cel mai puțin înțeles virus care afecteză crapii japonezi. Herpesviroza crapului (KHV) este o boală notificabilă la Organizația Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) prin intermediul autorităților locale. Herpesvirusurile sunt cauzatoare de boli atât în randul oamenilor cât și al animalelor. Biologia herpesvirusurilor este neobișnuită în sensul că virusurile pot exista în stare latentă mulți ani într-un individ aparent sănătos, fără să producă probleme, ADN-ul său stând ascuns, inactiv în celule. La un moment dat el se activează și începe să se replice în celulele organismului afectat. Pojarul este un herpesvirus care afectează oamenii. Odată ce ne vindecăm, forma infecțioasă a virusului dispare, nu însă și codul său genetic care rămâne în corpul nostru. Pentru anumiți oameni, în anumite condiții de stres, codul genetic poate reactiva virusul cauzând boala numită zona zoster, moment în care virusul are din nou forma infecțioasă putând transmite pojarul către cei care nu au trecut prin boală (mai ales către copii).
Herpesvirusurile la pești se comportă oarecum similar pojarului cu excepția faptului că rareori pojarul face victime, pe când anumite herpesvirusuri decimează pur și simplu populația de pești dintr-un iaz. Peștii care supraviețuiesc devin purtători ai codului genetic aferent virusului (ADN). în condiții de stres, acești purtători pot reactiva virusul infectând pești care nu au fost expuși anterior.

virus KHV crapi koi japonezi
Efecte ale KHV asupra brahiilor

Există două virusuri din categoria herpesvirusurilor care pot afecta crapii japonezi:

  • POX (variola crapului) având numele specific Cyprinid herpesvirus-1 (CyHV-1).
  • KHV (Koi herpesvirus) cu numele specific Cyprinid herpesvirus-3 (CyHV-3).

Dacă ați observat 1 și 3 în denumiri și vă întrebați ce se întâmplă cu CyHV-2, aflați că și acesta este tot un herpesvirus, însă afectează doar carasul auriu (goldfish) nu și crapul japonez. POX a fost prezentat mai devreme și este un virus care nu amenință viața peștelui afectat, fiind ca pojarul la oameni. KHV are însă un cu totul alt impact. KHV a fost semnalat pentru prima dată în 1998 în Israel și în Statele Unite ale Americii. Abia în Noiembrie 2003 virusul a fost detectat în Japonia. Cum am menționat anterior, peștii care supravietuiesc virusului KHV rămân purtători ai codului genetic al virusului fără ca virusul să aibă obligatoriu forma infecțioasă.
Atunci când virusul nu are formă infecțioasă, izolarea sa în culturi celulare (practică standard în detectarea virusurilor) nu îi arată prezența deoarece virusul nu acționează asupra celulei, nefiind activ. Această metodă dă rezultate doar când peștele prezintă forma activă a virusului nu și atunci când este doar purtător. De aceea, cea mai eficientă metodă de detectare a virusului este cea în care nu se testează activitatea virusului ci prezența codului genetic al acestuia (ADN) în celule. Pentru KHV testul se numește PCR (polymerase chain reaction) însă și acesta poate rata diagnosticarea în cazul gradului mic de prezență a ADN-ului în subiectul testat. Dacă un pește a avut cândva forma activă a virusului și a supraviețuit, sistemul său imunitar produce anticorpi ce pot fi detectați în sânge prin metode de laborator. Dacă testul este pozitiv, înseamnă că peștele a suferit cândva de KHV și a devenit imun. Dacă este negativ, nu înseamnă că este sănatos din punct de vedere KHV. Poate fi un pește purtător în care virusul nu a fost niciodată activ. Acest test se numește ELISA. După cum se vede, cea mai mare problemă o reprezintă dificultatea în a detecta virusul la peștii care sunt purtători în momentul testării și care nu au suferit vreodată de forma infecțioasă a virusului, caz în care această formă se poate declanșa oricând.
Regula privind acest virus este că trebuie evitat, nu gestionat. Evitarea sa implică reguli stricte ce țin de biosecuritate având în vedere că virusul este introdus prin peștii infectați sau echipamente contaminate. Cea mai probabilă răspândire este prin introducerea de pești infectați într-o populație sănătoasă. Evitarea aducerii de pești a căror proveniență nu este certificată ca fiind dintr-o sursă sigură (sursă sigură înseamnă ca are un program activ de prevenire KHV) este cea mai eficientă prevenire.

Carantina ajută dacă peștii ce urmează a fi introduși într-o populație sunt ținuți cel puțin 40 de zile împreună cu un exemplar din populația destinație (numit santinelă) la temperaturile la care virusul este de obicei activ (fără a avea certitudinea că acesta se va și activa, în caz că virusul este prezent în peștii nou veniți).
Mortalitatea apare când virusul este prezent și activ la temperaturi între 16C-28C. Timpul în care apare mortalitatea diferă în funcție de temperatura la care sunt expuși peștii bolnavi și se situează între 3 și 21 zile. La 22C, mortalitatea este aproape de 100% din populație și survine în 3 zile de la expunere. La temperaturi sub 16C sau peste 28C, nu apare mortalitate.
Virusul se răspândește atât prin contact direct cât și prin echipamentele contaminate și atacă în principal branhiile și rinichiul peștelui. Ca simptome se evidențiază prezența zonelor de țesut mort pe branhii (necroză) de culoare albă sau galbenă, ca niște insule înconjurate de țesut sănătos. Pierderea mucusului de pe corp este de asemenea un simptom, însă trebuie avută mare grijă să nu se confunde cu alte boli care au simptome asemănătoare. Uneori, turtirea/crestarea nasului este asociată cu acest virus dar au fost cazuri în care același simptom a fost cauzat de o infecție bacteriană fără prezența virusului:

virus KHV crapi koi japonezi

Fiți rezervați înainte să decideți prezența KHV în iazul vostru. Este ultimul lucru pe care vi-l doriți. Dacă aveți indicii clare cu privire la existența virusului, duceți un pește mort recent (ideal muribund) la laborator pentru analize. Atenție la interpretarea rezultatului deoarece am văzut cazuri în care pe rezultatul analizei scria "incluzii de tip viral caracteristice pentru Herpesvirus" fără a se specifica tipul acestuia (1 sau 3). Acest rezultat este unul confuz deoarece la crapul japonez Herpesvirus este oricare dintre POX (CyHV-1, inofensiv) și KHV (CyHV-3, extrem de periculos)... în caz de confirmare a KHV, autoritățile vor eutanasia peștii.

Boala Hikkui

Hikkui este o boală care afectează zona de culoare roșie a pielii crapilor japonezi, mai ales peștii cu vârsta de peste 4 ani din varietățile Go-Sanke (Kohaku, Sanke, Showa). Rareori afectează și zone de altă culoare în afară de roșu.
Ca simptome se prezintă prin inflamarea, îngroșarea (aspect tumoral) sau eroziunea epidermei. Zonele afectate de pe culoarea roșie a crapilor devin în primă fază albe sau gălbui, acestea apărând mai des pe zona capului și pe zona superioară a spatelui. Nu se cunoaște cauza acestei boli, existând suspiciuni cu privire la o formă de cancer a pielii (PWT-perivascular wall tumours). Ca și tratament, cele mai bune rezultate se obțin prin înlăturarea chirurgicală a țesutului afectat.

boli crapi japonezi
Hikkui

Substanțele toxice

Substanțele toxice discutate aici nu fac referire la cele generate în iaz, aferente metabolismului peștilor (amoniac, nitriți, etc.), ci se referă la substanțele introduse în iaz dintr-o sursă externă. Sursa de apă este un factor de risc important în creșterea crapilor japonezi. Este indicată testarea apei de la sursă înainte de începerea construcției unui iaz. De asemenea, ulterior realizării iazului, testarea apei de la sursă este recomandată înainte de orice schimbare parțială de apă. Apa de la rețea este optimă pentru consumul uman, însă acest lucru nu înseamnă că întotdeauna este în parametri optimi și pentru pești (exemplu: cantitatea de clor prezentă în apă variază). Apa de puț nu are aceleași valori ale parametrilor tot timpul, pânza freatică putând fi adesea poluată cu nitriți, nitrați, valorile acestora nefiind constante în timp. Apa de puț poate trece prin roci bogate în metale, cărând cu ea aceste metale în iazul cu pești. Anumite pietre plasate în apă sau care alcătuiesc cascada pot de asemenea conține metale care pot ajunge în apa din iaz. Metalele în exces din apă pot fi foarte periculoase, fie ele fier, zinc, cupru, aluminiu, etc. Toxicitatea metalelor este direct influențată de pH, duritate sau de concentrația de materie organică din apă. Un pH mic crește solubilitatea anumitor metale în apă, contribuind la toxicitatea acestora. O apă cu o duritate mare tolerează metalele mai bine decât o apă mai puțin dură. Materia organică din apă (de orice fel: pești, plante, în stare vie sau moartă) absoarbe metalele din apă. Apa de ploaie poate fi uneori acidă (pH<7) dacă în atmosferă sunt prezente gaze care, dizolvate și introduse în iaz odată cu ploaia, pot scădea pH-ul.

În prezența unor substanțe toxice în concentrații suficient de mari, crapii japonezi pot avea următoarele simptome:

  • Mortalitate în masă, bruscă, din cauza otrăvirii.
  • Dificultăți respiratorii ce conduc la aglomerarea peștilor în zonele de lângă cascadă sau aerator, chiar încercarea de a respira cu gurile ieșite din apă.
  • Săriturile, înotul rapid și haotic ca și cum ar încerca să scape de un urmăritor.
  • Refuzul hranei.

Principalele organe afectate de toxicitatea metalelor sunt branhiile, rinichii și ficatul. Fierul, spre exemplu, la pH mare și expus oxigenului, precipită formând depuneri pe branhii și blocând procesul de respirație. Vopselurile, lacurile sau diverse tratamente pentru lemn, piatră sau metal, sunt extrem de toxice și nu ar trebui folosite în vecinătatea unui iaz cu pești. Insecticidele, erbicidele sau alte pesticide cum ar fi diversele substanțe împotriva șoarecilor sau șobolanilor, sunt otrăvuri, deci, mare grijă și când se stropesc pomii contra dăunătorilor sau chiar când se folosește spray-ul contra țânțarilor!
Am întâlnit cazuri de folosire neglijentă a pesticidelor în apropierea iazurilor (mai precis organofosfați pentru a ajuta copacii sau legumele din grădina împotriva dăunătorilor), cu scurgeri în iaz, având urmări tragice pentru pești. Aceste substanțe sunt extrem de solubile în apă, peștii sfârșind deseori după o agonie groaznică. Organofosfații în doze mari afectează creierul producând spasme și paralizie, iar ca simptome peștii au convulsii, tremură și se lovesc de pereții iazului, pierzând simțul orientării.
Multe dintre tratamentele folosite pentru a trata un iaz sunt de fapt PESTICIDE! Fie că vorbim despre substanțe împotriva algelor, a infecțiilor bacteriene, a paraziților, a virusurilor, toate au legătură cu pesticidele. Pesticidele înseamnă substanțe folosite pentru a combate organisme nedorite și se împart în două mari categorii:

  • Produse pentru protecția plantelor în agricultură (substanțe pentru combaterea buruienilor în agricultură, anumite fungicide sau insecticide).
  • Biocide (substanțe neaplicate în agricultură, care combat organismele dăunătoare, cum sunt dezinfectanții, otrăvurile, etc.)

Atunci când sunt aplicate într-un iaz cu pești, abordarea trebuie sa fie precaută, deoarece ar trebui folosite ținând cont de faptul că au un caracter nociv și că efectele lor în iaz sunt influențate de valorile parametrilor apei. Respectarea regulilor legate de dozare este obligatorie, iar aici un factor esențial este cunoașterea volumului exact al iazului.

Ce trebuie făcut atunci când se suspectează probleme cauzate de substanțe toxice peștilor?

1. Se recoltează o probă de apă în felul următor:

  • Se utilizează un recipient curat din plastic cu dop de plastic (nu sticlă sau metal).
  • Se clătește recipientul cu apă distilată.
  • Se clătește de câteva ori cu apă din iaz.
  • Se umple cu apă din iaz astfel încât să nu rămână aer în recipient.
  • Se pune dopul (operațiune efectuată sub apă).
  • Se ține la frigider până ajunge la laborator (moment care trebuie să se întâmple cât mai repede) sau se congelează (după ce se filtrează printr-un tifon steril) dacă se dorește păstrarea pentru un timp mai îndelungat.

2. Se înlătură peștii morți
3. Se schimbă parțial apa
4. Se asigură oxigenare adecvată (eventual suplimentată)
5. Se oprește hrănirea peștilor
6. Se duc la laborator pentru analize peștii muribunzi sau cei morți recent (cel mult 8 ore de la deces)

Simptome generale și tratamente

Înainte de toate, vă sfătuiesc să faceți tot posibilul pentru a evita problemele de sănătate ale peștilor, pe principiul mai bine eviți decât să tratezi. Peștii nu sunt ca pisicile, sa-i duci la doctor într-o cușcă atunci când sunt bolnavi. Este recomandat să stăpâniți noțiuni de bază legate de sănătatea și tratamentul crapilor japonezi, pentru a vă putea descurca singuri în situații de urgență. O bună practică este aceea de a scrie într-un jurnal istoricul evenimentelor notabile legate de iaz (obligatoriu cu data și ora aferente), cum ar fi momentul introducerii peștilor (mai ales peștii nou-veniți într-o populație existentă), apariția și tipul problemelor, simptomele observate, eventualele mortalități, orice modificare cu privire la echipamentele existente, eventualele tratamente administrate și dozele aplicate, schimburile de apă și volumele schimbate, etc. Această practică poate face diferența într-o situație de criză, mai ales dacă apelați la un profesionist să vă ajute, acesta putând înțelege mai bine și mai rapid evoluția evenimentelor și problema apărută.

Ce faci în caz că identifici probleme de sănătate la crapii japonezi?

Este puțin probabil să identifici cauza problemei imediat. Uneori, aștepți rezultatele unor analize sau pur și simplu nu știi încotro s-o apuci. Până înțelegi situația, te sfătuiesc să urmezi următorii pași:

  • Nu te grăbi să aplici vreun tratament în apă.
  • Testezi și notezi în jurnal principalii parametri ai apei (cât mai mulți, cu toate testele pe care le ai).
  • Verifici funcționarea echipamentelor.
  • Cureți filtrul.
  • Schimbi parțial apa.
  • Oprești hrănirea.
  • Dacă poți, suplimentezi oxigenarea.
  • în cazul în care doar 1-2 pești sunt afectați, gândește-te la amenajarea unui bazin de carantină deoarece este posibil să necesite izolare.
  • Apoi începi să analizezi în detaliu problema.

Cum identifici un comportament anormal al peștilor?

  • În general, mișcările peștilor în apă sunt fluente, naturale și fără efort, iar mișcările operculilor în timpul respirației sunt lente, periodice și greu perceptibile.
  • Mișcările nenaturale, letargia, ritmul sacadat al respirației, leziunile vizibile pe corp, poziția ciudată în apă, izolarea față de grup, refuzul hranei, sunt semne că ceva nu este în regulă.
  • Flash-urile (întoarcerea bruscă în apă cu expunerea burții care reflectă lumina dând senzația de blitz sau flash) pot fi semne că ceva irită peștii. Cauza poate fi un parazit sau o problemă legată de calitatea apei (probabil valori mari ale nitriților sau o substanță toxică prezentă în apă).
  • Săriturile sunt deseori normale mai ales dacă se întâmplă sporadic. Dacă au un caracter continuu, repetitiv, atunci ceva irită peștii (paraziți sau ceva chimic).
  • Petele roșii pe corp (fără a prezenta răni) pot indica o inflamație cauzată de o infecție bacteriană sau un răspuns al pielii la un factor de stres (de exemplu, fluctuații mari ale pH-ului sau atac parazitar).
  • O rană pe corp poate fi cauzată de o lovitură sau poate fi o ulcerație ca urmare a unei infecții bacteriene (mai ales dacă are formă circulară).
  • Zbârlirea solzilor este semn al unui atac bacterian extern sau intern. Dacă regiunea afectată este mare sau corpul este umflat, atacul este intern.
  • Puful pe corpul peștilor poate însemna atât prezența unei ciuperci sau chiar o infecție bacteriană. Ciupercile nu atacă primele, ci vin după un atac efectuat de paraziți sau bacterii. Dacă mai multi pești sunt brusc infectați cu o ciupercă, cel mai probabil aveți de-a face cu un atac în masă al paraziților.
  • Tumorile, deși destul de rare, apar mai mult în zona organelor genitale, reușind chiar să spargă pielea peștilor și crescând către exterior. Nu există tratament.
  • Urmele pe corp asemănătoare cu ceara topită de la o lumânare pot indica infecția virală cu POX.
  • Adunarea peștilor la suprafața apei în zonele puternic oxigenate (cascade) deseori cu gura căscată în încercarea de a "lua aer" indică deseori un nivel scăzut al oxigenului din apă. Dacă testele arată un nivel bun al oxigenului, atunci ceva poate afecta branhiile peștilor împiedicându-i să respire sau există o contaminare a apei cu o substanță toxică. Verificați urgent chimia apei și branhiile peștilor.
  • Menținerea înotătoarelor pectorale lipite de corp în timp ce înoată este un comportament anormal. Poziția înotătoarelor poate fi și un semnal de alarmă falsă deoarce atunci când dorm sau când hibernează, peștii stau pe fundul iazului cu înotătoarele lipite de corp, acesta fiind un comportament perfect normal. Uneori, când stau pe fundul iazului nemișcați cu înotătoarele pectorale întinse (ca un avion), ceva stresează peștii (putând fi de natură toxică sau chiar o influență a schimbării bruște de presiune atmosferică).
  • Dacă peștii stau pe fundul iazului nemișcați, înclinați pe o parte, se poate suspecta boala somnului (CEV-virus endemic la crap).
  • Peștii sănătoși înoată grupat. Când un pește este bolnav, acesta adesea părăsește grupul, stând izolat. în Japonia se spune că peștele suferind încearcă să-i protejeze pe ceilalți de boală, îndepărtându-se de grup.

Odată identificat un pește suspect de boală, acesta trebuie prins și inspectat cu atenție într-un vas. Operațiunea începe cu analiza pielii care trebuie să fie intactă și alunecoasă, semn că stratul de mucus este neafectat. Solzii, în mod normal, etanșează solzii vecini (ca țiglele pe casă) și nu trebuie să prezinte umflături sau proeminențe cu aspect de con de brad. Prezența ulcerațiilor pe corp (răni vizibile de obicei în formă circulară) poate indica o infecție secundară bacteriană.
Lipsa mucusului poate indica un atac parazitar. Petele de puf (vată) pe corp pot indica atât infecție cu ciuperci cât și infecție bacteriană. Dacă puful este mai vizibil când peștele stă în apă și devine mai puțin vizibil când peștele este scos din apă, cel mai probabil este vorba de micoză. Dacă se observă pe corp zone cu aspect roșiatic, de obicei este vorba despre o inflamație a țesutului ca urmare a unei infecții bacteriene interne. Pe corp pot apărea proeminențe care pot fi de natură virală, parazitară sau tumorală. După analiza pielii ar trebui analizate branhiile care trebuie să fie intacte, de un roșu intens, fără pete. Ochii trebuie să fie clari, fără a fi ieșiți din orbită sau afundați, caz în care se poate suspecta infecția bacteriană sau virală.
Uneori este nevoie de aplicarea unui tratament local (curățare, dezinfecție și sigilare rană) sau de o investigație mai amănunțită, caz în care peștele trebuie anesteziat.

boala crap japonez
Curățare, dezinfecție și sigilare rană sub anestezie

Subliniez faptul că, în experiența mea din 2001 încoace, pot spune că, statistic, am întâlnit mai multe cazuri de probleme medicale în iazurile cu o apă de proastă calitate față de iazurile cu o apă de calitate bună. Parametrii apei care nu sunt în limitele normale, la un moment dat vor afecta peștii într-un mod sau altul. Este bine de înțeles impactul stresului și fenomenul numit Sindromul General de Adaptare. Pentru orice ființă vie, stresul înseamnă expunerea la o situație cu care nu este confortabilă. Confruntarea cu stresul trebuie privită din perspectiva încercării organismului de a se adapta la condițiile de stres. Acest lucru este foarte bine expus de Sindromul General de Adaptare descoperit de Hans Selye în 1936.

În cazul peștilor, un factor de stres poate fi oricare dintre următoarele exemple: creștere amoniac, fluctuație mare pH, creștere nitriți, lipsă oxigen, atac paraziți, atac bacterii, frică, sperietură, etc.
Dacă la un moment dat, pe fundalul unei stări bune de sănătate apare un factor de stres, peștele suferă un șoc și intră în stare de alarmă, moment în care creierul eliberează hormonul de stres. Urmează mobilizarea peștelui de a rezista factorului de stres. Pentru această fază (numită stare de rezistență) peștele consumă foarte multe resurse, ca un motor la turație maximă. Pe termen scurt-mediu peștele se poate adapta și rezistă stresului. Dacă într-un timp rezonabil situația nu revine la normal (adică să dispară factorul de stres), peștele își consumă resursele, rezistența organismului scade și intră în starea de epuizare, în cădere continuă până la colaps (moarte). Perioada de timp în care parcurge aceste etape depinde de factorul de stres și de resursele disponibile ale peștelui.
Deseori, veriga slabă care cedează prima în acest proces este sistemul imunitar, astfel peștele poate să moară din alte cauze care nu au legătură directă cu factorul de stres. Spre exemplu, în condiții normale și cu un sistem imunitar în parametri normali, peștele trăiește foarte bine, în echilibru cu bacteriile și paraziții care se află în mod normal în orice apă. Dacă un parazit îl "mușcă" puțin, peștele se reface cu ajutorul aminoacizilor din proteinele din hrană, aminoacizi care refac țesutul afectat. în momentul în care, spre exemplu, crește nivelul amoniacului în afara zonei de toleranță, acest factor de stres mobilizează și consumă resursele organismului, scăzându-i în timp sistemul imunitar astfel încât peștele să nu mai poată rezista atacurilor cândva banale și normale ale paraziților și bacteriilor din apă. Astfel, infecțiile bacteriene se instalează ușor, se agravează și duc la moarte, peștele fiind încapabil să mai lupte, fiind lipsit de apărare.
Sindromul general de adaptare a fost descoperit la șoareci, dar se aplică foarte bine și oamenilor, exact ca în bancul :

"Pământul se învârte în jurul Soarelui iar Luna în jurul Pământului. Noi nu murim de moarte, murim de amețeală."

Câteva păreri personale despre medicamente și tratamente (chimicale, pe scurt):

  • Noi, oamenii, am ajuns să fim tentați în a lua lucrurile de-a gata. Dacă avem o problemă de sănătate, căutăm pe Internet simptomele, găsim tot pe Internet diagnosticul și (ghici unde?) tot pe Internet găsim și tratamentul. Apoi nu facem altceva decât să mergem la farmacie, unde farmacistul de cele mai multe ori ne vinde cu mare larghețe orice fel de medicament cerem (inclusiv antibiotice) ca să-și îndeplinească și el obiectivele de vânzări lunare.
  • Lipsește ceva din acest tablou, anume filtrarea informației, sau doctorul, sau de cele mai multe ori chiar bunul simț.
  • Știi ce vei face cel mai probabil cu informația nefiltrată? Vei trata peștii succesiv cu tratamentele care se potrivesc cu "boala" de care tu crezi că suferă. Mai mult ca sigur vei ucide peștele din altă cauză decât boala însăși, de obicei prin otrăvire expunând peștele la un cocktail de chimicale care nu mereu se înțeleg între ele, crescând toxicitatea apei. Este foarte probabil să nu fii sigur că peștele tău are o anumită infecție bacteriană și să-i administrezi degeaba un antibiotic care nu va face altceva decât să crească rezistența bacteriilor la antibiotice în pește făcând inutilă utilizarea sa atunci când bietul animal chiar are nevoie de acel antibiotic.
  • Folosește principiul: mai bine eviți decât să tratezi. Personal tratez mai des peștii altora decât tratez peștii mei (pe care nu îi tratez aproape deloc). De ce? Statistica îmi spune că eu am o calitate a apei din iaz foarte bună comparativ cu iazurile care prezintă probleme de sănătate, sunt extrem de atent (poate chiar paranoic) cu subiectul biosecuritate și niciodată nu aduc pești din surse în care nu am încredere (aduc anual pești din Japonia însă mereu din surse cunoscute și cu certificat sanitar veterinar). Chiar și așa, la mine peștii aduși din Japonia intră obligatoriu într-un proces de carantină cu atentă monitorizare. Personal am mai multe iazuri în două locații, la 100 km distanță una față de alta. într-o locație chiar ajung mai rar însă tocmai din acest motiv sunt mai atent cu privire la cum gestionez calitatea apei acolo (filtrare excelentă, oxigenare, etc.). Acolo, în ultimii 3 ani, am aplicat doar dezinfectant preventiv de 2 ori/an și nu am avut probleme majore.
    Biosecuritatea înseamnă un set de bune practici aplicate pentru a minimiza riscul de a aduce patogeni din exterior sau de a transmite patogeni către exterior.
  • Trebuie avut în vedere aspectul legislativ cu privire la permisivitatea utilizării anumitor substanțe toxice. Există substanțe care se utilizau acum câțiva ani iar acum sunt interzise din cauza potențialului cancerigen al acestora. La fel cum unele substanțe au dispărut de la comercializare, altele noi au apărut, mult mai eficiente și cu un risc mai mic, acest proces fiind unul continuu.

Mă limitez la a prezenta câțiva "clasici" în materie de tratamente:

Important:

  • Orice tratament aplicat în apa din iaz are dozele specifice raportate la 1 litru sau la 1 000 l apă din iaz. Este esențial a se cunoaște volumul EXACT al iazului precum și pe cel al filtrului aferent pentru a doza corect tratamentul.
  • Ca măsură de precauție, între două tratamente chimice consecutive se va aștepta 2-3 zile și se va schimba 15% din apă.
  • în timpul oricărui tratament lampa UV trebuie oprită deoarece va dezactiva majoritatea tratamentelor.
  • Când utilizați chimicale, folosiți mănuși, nu inhalați și nu atingeți fără protecție.
  • Chimicalele devin mai toxice pentru pești atunci când temperatura apei scade sub 12C, depășește 25C, când pH-ul este sub 7, când KH este sub 50 mg/l sau când oxigenul dizolvat este sub 5 mg/l.
  • Gândiți-vă de două ori înainte de aplicarea vreunui tratament.

Formaldehidă 37% (Formalin)

Este eficientă împotriva anumitor paraziți (Trichodina, Chilodonella, Gyrodactylus, Dactylogyrus).

Atenție:
Produsul se comercializează sub numele de Formalin, însă în funcție de producător concentrația poate fi diferită. De obicei, produsul se comercializează sub forma a trei concentrații: 30%, 37%, 40%.
Pentru concentrația de 37% doza recomandată este de 25 ml/1 000 litri în apa din iaz ca baie de lungă durată (4 zile), urmată de schimbarea parțială a apei.

Generalități:

  • Formaldehida este un agent de reducere, motiv pentru care reacționează puternic cu oxigenul din apă care este un agent de oxidare, nivelul oxigenului scăzând drastic.
  • A se utiliza aerare puternică în timpul tratamentului.
  • Peștii care prezintă leziuni la nivelul branhiilor nu trebuie expuși la formaldehidă.
  • A nu se folosi formaldehida în combinație cu sarea deoarece devine foarte toxică!
  • Dacă formaldehida nu este limpede și prezintă depuneri de cristale albe, atunci produsul nu mai este formaldehidă ci paraformaldehidă, extrem de toxică și nu trebuie folosită!
  • Toxicitatea formaldehidei crește odată cu temperatura apei așa că utilizați doze mai mici la temperaturi de peste 23C.

Verde de malachit

Este folosit pentru tratarea micozelor (infecții cauzate de ciuperci) în concentrația de 0.1 mg/litru în apa din iaz ca baie de lungă durată (3 zile).
Atenție la produsul folosit pentru că doza se referă la cantitatea de substanță activă. Există la comercializare verde de malachit cu concentrații între 0.15%-2%.
Verdele de malachit poate afecta ireversibil procesul respirator al peștilor, mai ales dacă branhiile prezintă leziuni. De asemenea, verdele de malachit este toxic și se acumulează în țesuturile peștilor, de aceea utilizarea repetată a sa este nerecomandată.

Albastru de metilen

Este un dezinfectant și un antiparazitar des folosit la pești în doza de 1-2 mg/l, însă este extrem de periculos pentru filtrarea biologică deoarece omoară toate bacteriile benefice.

Sarea

Sarea are un rol benefic în diverse situații, însă sarea nu este un medicament! Pentru a înțelege rolul sării, trebuie înțeleasă osmoza, de aceea reiau aici acest subiect:

Osmoza înseamnă mișcarea moleculelor unui solvent (apa) printr-o membrană semipermeabilă dintr-o regiune cu o concentrație mică a unei substanțe dizolvate (sare) către o regiune cu o concentrație mai mare a aceleiași substanțe dizolvate, până la egalizarea concentrațiilor substanței în cele două părți ale membranei (în contextul acestei cărți solvent=apa, substanța dizolvată=sare).

sarea pesti crapi
Apa migrează până la egalizarea concentrației de sare de o parte și de alta a membranei

Pe scurt, în ceea ce privește crapii, osmoza înseamnă procesul de migrare a apei dintr-o zonă cu salinitate mai mică spre o zonă cu salinitate mai mare, până la echilibru. Membrana semipermeabilă amintită mai sus, în cazul crapului este reprezentată de stratul foarte subțire de celule epiteliale aferent branhiilor, pielea crapilor fiind impermeabilă.

sare tratament

Salinitatea din corpul crapului este de aproximativ 0.95%. Trăind în apă dulce, salinitatea crapului este mai mare decât a apei în care trăiește. Conform osmozei, apa tinde să migreze în corpul peștelui prin branhii. în acest fel corpul acumulează apă, excesul fiind eliminat sub formă de urină diluată, cu ajutorul rinichiului caudal (crapul mai are un rinichi în regiunea capului care produce celule cu rol imunologic). Acest proces de eliminare a excesului de apă din pește se numește osmoreglare.

sare tratament pesti
Osmoreglarea

Osmoreglarea este un proces mare consumator de energie. Sarea adaugată în apă ca și medicament (după parerea unora "medicament") nu face altceva decât să influențeze osmoreglarea prin ajustarea salinității din apa în care se află peștele. Dacă sarea este aplicată în doze corecte și doar atunci când trebuie, aceasta ajută peștele prin conservarea energiei, energie care poate fi canalizată către vindecarea anumitor afecțiuni.

Dar ce este sarea sau, mai corect, ce sunt sărurile ?

Mulți pasionați în creșterea crapilor japonezi când spun "sare" se gândesc la sarea de bucătarie (clorura de sodiu) iodată sau neiodată. Sarea și salinitatea sunt doi termeni a căror ambiguitate duce deseori la o utilizare greșită. Sarea reprezintă rezultatul unei reacții dintre un acid și o bază. Salinitatea reprezintă concentrația tuturor sărurilor dizolvate în apă.

Exemple de săruri: clorura de sodiu (sarea de bucătarie), dicromatul de potasiu, clorura de calciu, bisulfitul de sodiu, sulfatul de cupru.

În concluzie, când doriți să atingeți o salinitate de 1% (sau 10:1 000) este greșit să aplicați 10 kg sare de bucătarie la 1 000 litri apă deoarece în apa din iaz cu siguranță mai sunt și alte săruri dizolvate. Folosiți mereu un salimetru bun pentru a măsura salinitatea înainte să adăugați orice tip de sare!
Un crap japonez sănătos nu are nevoie de sare în apă, altfel natura l-ar fi creat pește de apă sărată, nu de apă dulce! Se spune că sarea ajută în cazul otrăvirii cu nitriți pentru că ar ține ocupate branhiile cu transferul de sare din apă spre pește (adică spre sânge pentru că acolo produc nitriții schimbări în hemoglobină, oxidând-o), în felul acesta nitriții ar avea calea de acces ocupată. Consider acest lucru greșit deoarece sarea nu trece prin branhii, doar apa traversează membrana foarte subțire de celule epiteliale, prin osmoză, ducând în pește și nitriții dizolvați în ea. Singurul afect al sării este influențarea osmozei. Oprim nitriții să ajungă în sânge doar dacă oprim apa să ajungă acolo, adică oprind sau inversând osmoza. Acest lucru se întâmplă doar când salinitatea apei este mai mare sau egală cu a peștelui, adică mai mare de 0.95%. La o valoare de 1% a salinității din apă, dacă nu discutăm de câteva minute timp de expunere, crapii japonezi mor prin deshidratare. Doza uzuală de sare în cazul băilor de lungă durată este de 0.12%, teoretic poate crește până la 0.9% pentru că nu contrabalansează osmoza. Acest nivel de salinitate reduce efortul peștelui prin diminuarea funcției rinichiului care nu mai are mult de muncă la eliminarea apei în exces, datorită reducerii osmozei și implicit a osmoreglării. Energia "economisită" în acest fel poate fi redirecționată către alte zone unde organismul are nevoie de ea (la sistemul imunitar pentru lupta cu bolile, spre exemplu). Dozele de șoc sunt de obicei 2.5% pentru 10 minute sau 4.5% pentru 30 secunde și se folosesc de regulă pentru a deregla osmotic anumiți paraziți sau pentru a trata micozele. Dereglarea se produce prin inversarea presiunii osmotice deoarece concentrația de sare dintr-un parazit este de aproximativ 0.5% iar când apa din jurul lui are 2.5%, spre exemplu, apa din parazit migrează către apa din jur care are salinitate mai mare, provocând moartea parazitului prin deshidratare.

Virkon Aquatic

în momentul acesta, Virkon Aquatic este cel mai eficient dezinfectant pentru acvacultură, acționând împotriva multora dintre virusuri, bacterii și ciuperci. Utilizat constant, reduce incidența agenților patogeni. Este important de reținut fapul că Virkon nu tratează peștii ci acționează doar în apă, prevenind răspândirea problemelor.

Prevenirea bolilor la pestii de iaz - crapi japonezi - koi

Si tu te poti bucura de relaxarea unui iaz cu crapi koi

cu ajutorul serviciilor noastre de proiectare, intretinere si consultanta specifica

koi

Evaluare iaz

Ai probleme cu iazul sau pestii ?
Venim la tine pentru o evaluare !
Detalii

Magazin pentru iaz

  • filtre pentru iaz
  • aeratoare iazuri
  • hrana pesti de iaz
  • tratamente iaz
  • testere apa iaz
  • automatizari iazuri piscicultura
  • pompe, UV si alte echipamente iaz

Acceseaza

Crapi japonezi de vanzare

Cumpara crapi koi import Japonia sau inmultiti la ferma noastra
Detalii