iazuri si crapi japonezi din 2001 - TANUKI

Anatomia crapilor japonezi

Crapul japonez (koi) nu este altceva decât crapul comun (Cyprinus carpio) care a suferit o mutație coloristică. Din acest motiv, caracteristicile sale anatomice sunt la fel ca ale strămoșilor săi. Din aceeași familie, Cyprinidae, se trage și carasul auriu (goldfish, Carassius auratus), cu care crapul japonez se înrudește. Există o varietate din aceeași familie, crapul colorat fluture (sau voalat, cu înotătoare mari), care nu este altceva decât un hibrid între crapul japonez și carasul auriu. Crapii fluture nu sunt populari în Japonia deoarece se spune că strică rasa pură a crapilor japonezi.

Familie de crapi fluture (voalați)

Crapul posedă șapte înotătoare: două perechi de înotătoare (pectorale și ventrale) plus înotătoarele dorsală, anală și caudală. înotătoarea caudală este utilizată pentru înaintarea prin apă, la propulsie, mai ales pentru viteză. înotătoarele dorsală și anală sunt utilizate pentru stabilitatea peștelui în timpul înaintării prin apă. înotătoarele pectorale au rolul de a asigura virajele sau de a înota încet înainte/înapoi, precum și rol în stabilitate, împiedicând rostogolirea în curenții apei. înotătoarele ventrale au rolul de a controla mișcarea peștelui în plan vertical precum și rol în stabilitate atunci când peștele se află în repaus. în caz de rupere accidentală, înotătoarele se pot regenera.

Mușchii crapilor sunt de trei feluri: roșii, albi și roz, cei albi predominând. Mușchii de culoare roșie, puternic vascularizați, sunt utilizați pentru mișcările uzuale, de rutină. Mușchii de culoare albă, slab vascularizați, sunt folosiți în caz de urgență, pentru mișcări bruște și viteză, care nu pot fi întreținute pe perioade lungi de timp, aceștia având nevoie rapidă de oxigen pentru regenerare. De aceea, când încercați să prindeți un pește, acesta la început este mai rapid iar după o perioadă obosește dându-vă impresia că l-ați prins pentru că sunteți pricepuți. Mușchii roz, foarte puțini, au un rol intermediar.

Pielea și solzii

Corpul crapilor japonezi este fusiform, acoperit integral sau parțial cu solzi. Crapii japonezi fără solzi sau cu solzi prezenți parțial pe corp se numesc Doitsu. în cazul acoperirii integrale cu solzi, linia laterală conține între 35-41 solzi. Solzii sunt circulari, compuși din calciu la exterior și fibre de colagen la interior (dacă sunt îndoiți, aceștia generează o mică sarcină electrică, fiind ca niște mici baterii). Solzii cresc odată cu peștele iar ritmul de creștere poate forma cercuri pe circumferință la intervale regulate (anuale), cercuri care, similar copacilor, arată vârsta peștelui. Cercurile se evidențiază doar atunci când crapii au perioade lungi în care nu cresc, adică atunci când iarna nu sunt ținuți în bazine încălzite cu scopul de a se hrăni și a crește fără întrerupere. Zona de demarcație dintre două cercuri de pe solzi simbolizează o perioadă de iarnă când peștele nu a mai crescut. Crapii fără solzi au pielea mai groasă față de cei cu solzi iar observațiile arată o creștere mai mare în dimensiuni pentru crapii Doitsu. Pielea are trei straturi: epidermă (la exterior), dermă și hipodermă. Solzii cresc în dermă.

Secțiune în pielea crapului

Colorația crapilor japonezi este dată de prezența celulelor pigmentare care dau culoarea peștilor koi, celule numite cromatofore. Sunt șase cromatofore existente în lumea animalelor dintre care cinci lasă lumina să treacă prin ele: melanofore- pigment negru, xantofore-pigment galben, eritrofore-pigment roșu, leucofore-pigment alb, cianofore-pigment albastru și iridiofore- celule sub formă de cristale care reflectă lumina. Foarte puțini pești posedă cromatofore albastre iar la crapii japonezi nu s-a demonstrat prezența acestora. Până se demonstrează altfel, putem spune că peștii koi posedă toate cromatoforele mai puțin xantoforele (pigment albastru). Cromatoforele negre, galbene, roșii și albe lasă lumina să treacă prin ele în timp ce iridioforele acționează ca niște cristale ce reflectă razele de lumină, expunerea cromatoforelor la raza de lumină creând culorile mirifice ale crapilor japonezi. Varietățile coloristice ale peștelui koi sunt date de combinații ale acestor patru culori de bază în funcție și de suprapunerea lor pe traseul razei de lumină care poate reflecta din iridiofore. Spre exemplu, portocaliul este creat prin suprapunerea celulelor roșii peste cele galbene, iar negru cu galben și roșu creează culoarea maro. O rază de lumina reflectată dintr-o iridioforă va da senzația de culoare metalică (hikari).

Rolul cromatoforelor în formarea culorilor unui crap japonez prin raza de lumină

Cromatoforele sunt prezente atât pe solzi cât și în straturile pielii. Adâncimea la care se află ele influențează culoarea pe care o percepem noi. Spre exemplu, un strat gros de iridiofore (cu rol de reflexie) suprapus peste un strat de melanofore (pigment negru) va genera nuanța albastră. Și nuanța verde este formată prin suprapunerea pigmenților existenți. Toate aceste celule sunt ca niște saci plini cu pigment, sursa pigmeților fiind hrana peștilor. Pigmentul se consumă în timp, motiv pentru care dacă hrana nu este de bună calitate, culorile devin fade sau dispar odată cu trecerea timpului. Carotenoizii din hrană au un rol decisiv în menținerea pigmenților în cromatofore. Organismul peștelui are posibilitatea de a regla distribuția pigmentului în interiorul celulei, motiv pentru care petele de culoare ale peștelui par continue și uniforme (când pigmentul este în cantitate suficientă și este răspândit uniform în celulă) sau mai pale (când pigmentul este concentrat într-o anumită zonă).

Distribuția pigmentului roșu într-o celulă eritroforă

Dacă privim la scară mare, putem constata cu ușurință ce se întâmplă cu o pată de culoare roșie dacă organismul peștelui nu va răspândi pigmentul uniform în celule:

Acest mecanism de concentrare a pigmentului în interiorul celulei este declanșat de diverși factori, printre care lipsa carotenoizilor din hrană, stresul cauzat de proasta calitate a apei sau chiar de utilizarea în exces a sării în apă.

Exemplu de pierdere a culorii în decurs de 6 luni din cauza administrării unui tip de hrană de proastă calitate (fără carotenoizi)

Numărul celulelor pigmentare este decis la nașterea peștelui, unele se pigmentează mai devreme, altele mai târziu. Fiind fixe în corpul peștelui, odată cu creșterea acestuia, celulele se depărtează unele de altele, de aici și modificarea modelului coloristic în timp. Un pește valoros are multe celule pigmentare de același tip așezate în straturi (unele peste altele), detaliu care va genera o nuanță puternică a culorii și o va menține puternică în timp. Pielea și solzii sunt acoperiți cu un strat de mucus și au rolul de primă linie de apărare împotriva agenților patogeni din apă. Un agent patogen este orice invadator care atacă peștele, producând probleme de sănătate. Stratul de mucus, pe lângă faptul că are proprietați fungicide și bactericide, ajută peștele să alunece mai ușor prin apă prin reducerea forței de frecare dintre corp și apă. Această linie de apărare este dublată la interior de celule-paznici care mărșăluiesc prin sânge și țesuturi în căutarea invadatorilor pe care-i anihilează. Aceste linii de apărare formează sistemul imunitar al crapului. Imunitatea unui pește la un anumit agent patogen înseamnă perfecționarea tehnicilor de apărare prin sistemul imunitar, ca urmare a unei expuneri anterioare în urma căreia organismul capătă "imunitate", adică știe ce metodă de apărare a funcționat cândva, pe care o replică imediat pentru a anihila amenințarea.
Temperatura din corpul unui crap este aceeași cu cea a apei în care trăiește, peștii fiind organisme poichiloterme (au temperatura mediului ambiant). Sistemul imunitar este direct influențat de temperatură. La temperaturi de sub 8C, sistemul imunitar nu funcționează iar inima bate o dată la patru secunde, între 8-17C funcționează în regim de avarie, după 17C funcționează la capacitate maximă, inima bătând o dată pe secundă. Sub temperaturi de 8C, agenții patogeni nu sunt activi, însă după 8C aceștia devin foarte activi, motiv pentru care plaja 8C-17C este cea mai riscantă pentru crapi. Tot în contextul temperaturii, merită menționate următoarele aspecte:

• La temperatura de 8C (în scădere) începe hibernarea și crapii coboară în zonele mai adânci și mai calde.
• La temperaturi de sub 5C peștii koi pot răci, acest lucru fiind vizibil prin formarea unui strat alb ce acoperă mucusul.
• La temperaturi de sub 2C moartea survine aproape sigur.
• Crapii nu suportă temperaturi mai mari de 36C.
• Când peștele este transferat dintr-o apă în alta cu o diferentă de temperatură mai mare de 3C, acesta poate suferi un șoc care produce stres sau chiar moartea bruscă (șoc termic).

Mirosul și gustul

Maxilarul superior este puțin mai lung ca cel inferior, gura are buze groase și este prevăzută cu două perechi de mustăți. Crapul posedă două nări cu ajutorul cărora "miroase". Fiecare nară are două orificii care formează un canal sub formă de "U", dotat cu senzori care permit unui curent de apă să treacă, apa fiind analizată odată cu deplasarea peștelui. Senzorii sunt conectați la creier prin nervi care transmit informațiile cu privire la mirosurile detectate. Mustățile, împreună cu nările, acționează ca o instalație de detectare a gustului, nu doar a mirosului. Nu se cunoaște exact, dar se crede că fiecare dintre cele două "aparate" s-a specializat pe anumite categorii de mirosuri/gusturi.

Mustăți

Nară

Vederea

Crapii japonezi au vedere binoculară în față și monoculară pe lateral. Ochii pot fi mișcați independent. Linia laterală este prevăzută cu senzori de presiune (mici găuri ce duc către un canal sub piele) cu ajutorul cărora crapii detectează undele de presiune generate de ricoșeul apei din obstacolele submerse, fapt ce explică de ce nu se lovesc peștii de obstacole în mediile cu vizibilitate redusă sau de ce fug când introducem în apă plasa sau mâna pentru a-i prinde.

Hrănirea

Crapii se hrănesc prin aspirație, mișcarea fiind corelată între gură și operculi. Când gura se deschide, operculii se închid, apa intrând prin aspirație. Când gura se închide, operculii se deschid, apa iese, însă hrana rămâne în gură ajutată de arcele branhiale care acționează ca niște filtre pentru apa evacuată (procesul poate fi inversat prin ceea ce se numește tusea peștelui - probabil ați observat că uneori scuipă hrana sau alte mici obiecte considerate necomestibile, ajunse în cavitatea bucală). Crapii nu au dinți, însă una dintre arcele branhiilor s-a transformat într-un os dur cu rol de măsea (numiți dinți faringieni, situați în faringe, înainte de esofag). Mușchi puternici proveniți din mușchii branhiilor furnizează suficientă forță pentru ca aceste măsele să spargă mici crustacee și moluște găsite prin apă și aspirate în cavitatea bucală. Crapii nu au stomac, esofagul fiind direct conectat la un intestin lung, încolăcit în abdomen, care la adulți măsoară de 3 ori lungimea corpului. Enzimele produse de pancreas (care este parte a ficatului) sunt responsabile cu digestia hranei și transformarea ei în nutrienți, în timp ce hrana parcurge traseul intestinului. Acești nutrienți ajung la ficat prin intermediul sângelui, ficatul funcționând ca un rezervor de hrană și ca o fabrică de prelucrare a acesteia în energie. Din acest proces de prelucrare a hranei rezultă amoniac și uree, ca "deșeuri" ale metabolismului proteinei din hrană, în procentaj de 90% amoniac și 10% uree. De asemenea, 70% din amoniacul generat de pește este eliminat direct prin branhii, restul de 30% fiind eliminat din materiile fecale prin prelucrarea excrementelor de către bacterii specializate numite bacterii de amonificare. Interesant este faptul că digestia nu are efecte doar în interiorul peștelui. în exterior, în apă, după ingerarea hranei, digestia crește consumul de oxigen și crește nivelul de amoniac.

Respirația

Tot prin aspirația apei în cavitatea bucală și eliminarea ei prin branhii se realizează și respirația, oxigenul dizolvat din apă fiind extras de către branhii în momentul în care apa este evacuată prin ele. Crapii sunt ca niște mașini adaptate perfect mediului în care trăiesc. Pentru a eficientiza extracția oxigenului din apă, fluxul sanguin curge în sensul opus fluxului de apă care trece prin branhii, extracția oxigenului fiind maximă în acest fel (aproximativ 80% din oxigenul din apă putând fi extras chiar și când peștele stă nemișcat). Pentru respirație, un crap "procesează" până la 1L de apă pe minut pentru fiecare kilogram al său.

Branhiile constau în câte patru arce pe fiecare parte a capului și sunt acoperite de operculi. Operculii sunt formațiuni osoase cu rol de "supape" în procesul de aspirație al apei prin gură, protejând în același timp branhiile. Arcele conțin filamente care au rolul de a filtra organismele planctonice pătrunse în cavitatea bucală odată cu apa din care, în același timp, este extras oxigenul prin procesul de respirație. Fiecare filament are pe partea exterioară un strat foarte subțire de celule epiteliale, strat care este interfața dintre apă și fluxul sanguin al peștelui. Acest strat de celule (practic un strat fin de sânge) este responsabil cu extragerea oxigenului dizolvat din apă, prin difuzie. Fiind foarte subțire și expus apei, în timpul stresului, mai ales la manevrare, când îi prindem, sângerează ușor (iese sânge din branhii).

Transferul oxigenului din apă în sânge prin branhii

Când nivelul de oxigen dizolvat în apă este insuficient, crapii vin la suprafată să respire. Motivul este acela că stratul superior ale apei este mai bine oxigenat fiind în contact cu aerul. Hemoglobina din sânge este cărăușul responsabil cu transportul oxigenului dizolvat. Trebuie înțeles foarte bine acest mecanism al respirației deoarece ajută în modul de tratare în cazul multor afecțiuni.

Cavitatea abdominală

Cavitatea abdominală conține organele interne, dintre care tractul digestiv și ficatul ocupă cel mai mult loc. Ficatul funcționează și ca o magazie pentru surplusul de energie extrasă din hrană, energie necesară peștelui pe timpul iernii când hibernează și nu se hrănește. în partea superioară a cavității abdominale se află vezica înotătoare, care este bicamerală, cele două camere fiind unite printr-un canal îngust. Crapii umflă practic vezica înotătoare cu aer din atmosferă, prin intermediul unui canal ce leagă vezica de tractul digestiv, canal prin care intră și iese aerul din vezică, după care, prin controlul presiunii aerului din vezică (prima cameră), își pot regla nivelul de flotabilitate în coloana de apă, pe verticală. De aceea, din când în când, crapii ies la suprafață să ia "o gura de aer". A doua cameră rămâne plină cu aer permanent pentru a asigura peștelui un grad minim de flotabilitate. Rolul vezicii înotătoare este și de a asigura "urechea" crapului. Suprafața acesteia acționează ca și timpan receptor al undelor sonore și le transmite către creier spre interpretare.

Osmoză-Osmoreglare

Osmoza înseamnă mișcarea moleculelor unui solvent (apa) printr-o membrană semipermeabilă dintr-o regiune cu o concentrație mică a unei substanțe dizolvate (de exemplu: sarea), către o regiune cu o concentrație mai mare a aceleiași substanțe dizolvate până la egalizarea concentrațiilor în cele două părți ale membranei (în contextul acestei cărți solvent = apa, substanța dizolvată = sare).

Pe scurt, în ceea ce privește crapii, osmoza înseamnă procesul de migrare a apei dintr-o zonă cu salinitate mai mică spre o zonă cu salinitate mai mare, până la echilibru. Membrana semipermeabilă amintită mai sus, în cazul crapului este reprezentată de stratul foarte subțire de celule epiteliale aferent branhiilor, pielea crapilor fiind impermeabilă.

Salinitatea din corpul crapului este de aproximativ 0.95%. Trăind în apă dulce, salinitatea crapului este mai mare decât a apei în care trăiește. Conform osmozei, apa tinde să migreze în corpul peștelui prin branhii. în acest fel corpul acumulează apă, excesul fiind eliminat sub formă de urină diluată, cu ajutorul rinichiului caudal (crapul mai are un rinichi în regiunea capului care produce celule cu rol imunologic). Acest proces de eliminare a excesului de apă din pește se numește osmoreglare.

Osmoreglarea este un proces mare consumator de energie. Sarea adaugată în apă ca și medicament (după parerea unora, "medicament") nu face altceva decât să influențeze osmoreglarea prin ajustarea salinității din apa în care se află peștele. Dacă sarea este aplicată în doze corecte și doar atunci când trebuie, aceasta ajută peștele prin conservarea energiei (calmează), energie care poate fi canalizată către vindecarea anumitor afecțiuni.

SEX

Peștii koi ating maturitatea sexuală la doi ani masculii, respectiv trei ani femelele. Depun icre o dată pe an, în perioada Aprilie-Iunie, începând cu primele ore ale dimineții, ritualul continuând până la apus. Sunt depuse aproximativ 100 000 de icre pentru fiecare kilogram de masă corporală, icrele având dimensiunea de 1-2 mm. Icrele fecundate eclozează după o perioadă de zile însumând de obicei 70C (exemplu: 3.5 zile la 20C media zilnică a temperaturii apei). Uneori, când presiunea atmosferică fluctuează mult, icrele eclozează chiar și după o perioadă însumând 100 de grade zile. Ritmul de creștere al puilor depinde de temperatura apei, hrană și sex. în primele șase luni pot exista diferențe de mărime de până la 10 ori între cei mai mari și cei mai mici pui, canibalizarea fiind des întâlnită. Până la dimensiunea de 20 cm, masculii cresc mai repede ca femelele, urmând ca după 20 cm ritmul de creștere să se inverseze.

Cum știm dacă un crap este mascul sau femelă ?

Priviți de sus, masculii sunt mai subțiri, cu înotătoarele pectorale mari și puțin ascuțite, în timp ce femelele au formă de torpilă, cu abdomenul mai gras, înotătoarele pectorale mai mici și rotunjite. O metodă care dă rezultate bune, învățată de la un fermier japonez, este următoarea: privit de sus în zona gurii, capul unui mascul are forma unui munte, mai ascuțit, în timp ce femela are capul mai rotunjit. Până la vârsta de doi ani, sexul se identifică greu după această metodă. Cel mai sigur se identifică analizând orificiul urogenital. Mai este un moment când puteți identifica ușor masculii. în apropierea momentului reproducerii, masculii dezvoltă pe operculi mici excrescențe (numite tuberculi) cu care stimulează femelele pentru a depune icre.

Orificiul urogenital, sex feminin

Orificiul urogenital, sex masculin

Tuberculi pe operculi la masculi

BUCURATI-VA DE CRAPII JAPONEZI AUTENTICI !

Si tu te poti bucura de relaxarea unui iaz cu crapi koi

cu ajutorul serviciilor noastre de proiectare, intretinere si consultanta specifica